Un grăunte de sare

În ultima ei dimineață, Polly a zburat până în vârful peninsulei, acolo unde orașului i se termină pământul. Acolo, pe vechiul dig, stă un far mic și alb lângă o biserică rotundă, iar valurile vin până la piatră. Din vârf, orașul chiar semăna cu o corabie, cu clopotnița drept catarg și acoperișurile drept încărcătură, totul împins în Adriatica și ținându-și cursul.

On her last morning Polly flew out to the very tip of the peninsula, where the town runs out of land. A small white lighthouse stands there on the old sea wall beside a round church, and the waves come right up to the stone. From the point the town really did look like a ship, the bell tower its mast, the roofs its cargo, the whole thing pushed out into the Adriatic and holding its course.

Bărcile de pescari ieșeau din portul mic una câte una, cu motoarele murmurând încet pe apa nemișcată, fiecare trăgând după ea o dâră de lumină. Sus, clopotul din turn a bătut ora, iar sunetul s-a rostogolit peste acoperișuri și departe peste mare. În piață, violonistul de bronz stătea singur pe piatra lui albă, iar primul soare l-a găsit pe el înaintea oricărui alt lucru.

The fishing boats left the little harbour one by one, their engines a low murmur on the still water, each one trailing a line of light. Far above, the bell in the tower struck the hour and the sound rolled down over the roofs and out across the sea. In the square the bronze violinist stood alone on his white stone, and the first sun found him before it found anything else.

Polly mai simțea pe limbă gustul unui singur grăunte de sare, sau i se părea că îl simte, ceea ce era totuna. Mare, soare, greble de lemn și mâini răbdătoare, aceeași rețetă de mai bine de șapte sute de ani, și un oraș de case roz și ocru ridicat din câștigul ei. E un lucru ciudat să construiești un oraș din ceva ce se dizolvă în ploaie. Și mai ciudat e că a funcționat.

Polly still had the taste of a single grain of salt on her tongue, or thought she did, which came to the same thing. Sea, sun, wooden rakes and patient hands, the same recipe for more than seven hundred years, and a town of pink and ochre houses raised on the proceeds. It is a strange thing to build a town out of something that dissolves in the rain. It is stranger still that it worked.

A dat o dată ocol peninsulei, jos deasupra acoperișurilor, pe lângă balcoanele de dantelă, laba tocită a leului și piața albă și caldă, apoi s-a ridicat pe vântul dimineții. În urma ei, corabia de piatră se făcea tot mai mică și nu se mișca. În fața ei, marea era deschisă și strălucitoare și avea, foarte slab, gust de sare.

She circled the peninsula once, low over the roofs, past the lace balconies and the lion's worn paw and the warm white square, and then rose on the morning wind. Behind her the stone ship grew smaller and did not move. Ahead of her the sea was open and shining, and it tasted, very faintly, of salt.