Nimeni nu cade de acord câte sunt

Apoi, mai jos, pe scară mai e cineva. O vulpe cu o cască galbenă de protecție urcă de jos cu un metru pliant și un carnet, se oprește la fiecare treaptă, îi măsoară înălțimea și notează cifra. Polly se trage deoparte pe o cornișă și o lasă să treacă. Durează mult. Sunt foarte multe trepte.

Then, further down, there is somebody else on the staircase. A fox in a yellow hard hat is working her way up from below with a folding rule and a notebook, stopping at every step, measuring the height of it, writing the number down. Polly moves aside to a ledge and lets her pass. It takes a long time. There are a great many steps.

Măsurătoarea nu e o pedanterie. Treptele au fost tăiate de mână și nu există două la fel, tocmai de aceea merită consemnate. Unele sunt înalte cât o carte groasă. Altele abia dacă sunt o buză de piatră. Lățimea întregii tăieturi se schimbă pe parcurs, îngustă cât o ușă pe alocuri și mai lată decât o masă în altele, pentru că cine a făcut-o a urmat stânca, nu un desen.

The measuring is not fussiness. The steps were cut by hand, and no two are the same, which is exactly why they are worth recording. Some are the height of a thick book. Some are barely a lip. The width of the whole cut changes as it goes, narrow as a doorway in places and wider than a table in others, because whoever made it was following the rock rather than a drawing.

Și iată partea care îi place cel mai mult lui Polly. Nimeni nu e prea sigur câte trepte sunt. Registrul național al patrimoniului spune o sută optzeci și șapte. Oficiul de turism al orașului spune o sută optzeci și nouă. Ambele sunt oficiale. Ambele sunt publicate. Stau acolo și se contrazic de ani buni.

Here is the part Polly likes best. Nobody is quite sure how many steps there are. The national heritage register says one hundred and eighty seven. The town's own tourist office says one hundred and eighty nine. Both are official. Both are published. They have been sitting there disagreeing with each other for years.

O privește pe vulpe cum ajunge sus, își întinde spatele și începe să scrie. Undeva în carnetul acela, numărul e stabilit din nou, deocamdată. Polly privește în jos, de-a lungul lungii crăpături de piatră tocită, și hotărăște să creadă numărul mai mare, pe motiv că, atunci când urci, pare mai mult.

She watches the fox reach the top, stretch her back, and start writing. Somewhere in that notebook the number is being settled again, for now. Polly looks down the long slot of worn stone and decides she believes whichever number is larger, on the grounds that it feels like more when you are climbing.